Povești fermecate într-o lume întunecată
Există oare o legătură între un basm și un roman victorian, al literaturii britanice? La prima vedere, poate nu pare așa. În La răscruce de vânturi nu întălnești zâne, balauri cu trei capete, prinți și finaluri fericite. Însă, dincolo de atmosfera gotică și de povestea de dragoste condamnată de soartă dintre Catherine și Heathcliff, în construcția și substraturile romanului sunt integrate o serie de modele narative similare celor întâlnite în basmele pe care le știm cu toții. În opera lui Emily Brontë, motive precum orfanul marginalizat, motivul transformării și al eroinei în captivitate, sunt reinterpretate și subminate, așa accentuează una dintre temele principale: aspirația protagonistului către putere și răzbunare.
Motivul orfanului
Hai să vezi de ce romanul lui Brontë prezintă numeroase caracteristici de basm. Un prim astfel de tipar este orfanul marginalizat, reprezentat de unul dintre protagoniști, Heathcliff. La începutul romanului, Domnul Earnshaw ,,aduce odată cu el din spațiul exterior, îndepărtat, orfanul înstrăinat” (Zirra 71). Aspectul acesta este foarte similar cu basmul ,,Frumoasa și Bestia”, unde ,,tatăl se duce într-o călătorie și le promite copiilor că se va întoarce cu daruri” (Ralph 132), dar, în schimb, aduce ,,însăși Bestia” (Ralph 132).
Prezența lui Heathcliff destabilizează echilibrul și ordinea familială: nu reușește să se integreze, întrucât era un copil sărac și fără statut social, astfel fiind considerat inferior față de cei din jurul lui, precum Hindley Earnshaw și Edgar Linton. Acest tipar al ,,marginalizatului” este similar inclusiv basmelor ,,Cenușăreasa” și ,,Albă ca Zăpada”, unde orfanul era supus unui tratament aspru și crud din partea propriei familii: Cenușăreasa de către mama și surorile vitrege, și Albă ca Zăpada de către mama vitregă, Regina cea Rea.
Poveștile de acest gen pictează portretul orfanului ca al unei persoane expuse la încercările și greutățile vieții, dar a cărui natură reală, frumoasă și bună, este evidențiată la final. Totuși, spre deosebire de aceste clasice eroinele de basm, Heathcliff nu devine așa ceva, ci din contră, un anti-erou și agent al distrugerii pentru toată lumea din jurul lui.
De la erou la monstru
Acum că am stabilit că Heathcliff are o aspirație MAJORĂ de a se schimba, putem trece la următorul tipar de basm al acestui roman, și anume chiar motivul transformării. De la un orfan neîngrijit și pricăjit, acesta evoluează la ,,un bărbat voinic, atletic, bine legat” (Brontë), iar în final devine ,,un diavol mincinos, un monstru, nu o ființă omenească” (Brontë). În cazul basmelor, monstrul își redescoperă umanitatea, cum ar fi Bestia din ,,Frumoasa și Bestia”, care, odată ce este eliberat de blestem, își recapătă înfățișarea de om.
Cu toate acestea, în La răscruce de vânturi, Heathcliff demonstrează exact opusul: omul devine monstru. Poate nu în sensul fizic, dar cu siguranță în cel figurativ. De ce? Pentru că este dominat atât de mult de setea de a deveni superior și a le arăta celor care l-au batjocorit că s-au înșelat în privința lui, încât se transformă într-o figură antagonistă și manipulatoare. ,,El se răzbună prin coruperea celorlalți într-un mod similar.” (Sherry 122). În acest sens, își obține revanșa tratându-i în exact același mod pe cei care l-au subjugat, ba chiar mai rău, proiectând asupra lor durerea și suferința din sufletul său. Ajunge să distrugă absolut tot ce a fost vreodată bun și moral și ,,provoacă suferință prin destrămarea relațiilor umane care implică iubirea” (Sherry 122). Acest lucru este reliefat în scena în care Heathcliff o aude pe Catherine Earnshaw spunându-i lui Nelly Dean că s-ar simți ,,degradată” dacă s-ar căsători cu el (Brontë), deoarece nu era bogat sau educat.
Așadar ce face personajul nostru în această situație? Părăsește Wuthering Heights fără a anunța pe nimeni. Pur și simplu, pleacă. Chiar dacă era îndrăgostit până peste cap de Catherine, în momentul acela el rupe complet legătura dintre ei, copleșit de umilință și dezamăgire. Dacă acest exemplu nu era de ajuns, mai este unul: în a doua jumătate a cărții, Heathcliff le interzice lui Linton Heathcliff și Cathy Linton să se mai întâlnească, deși erau doar niște copii, ca mai apoi să își forțeze propriul fiu să o convingă pe Cathy să se căsătorească, doar pentru a-și garanta el stăpânirea deplină asupra ambelor moșii. Relația tinerilor nu a mai fost niciodată aceeași în urma acestui eveniment, întrucât singurul mod prin care mai aveau voie să se întâlnească era săptămânal, prin vizite supervizate. Când prietenia este condiționată, conexiunea devine tot mai fragilă și, ușor-ușor, se stinge.
Wuthering Heights vs „Frumoasa și Bestia”
Emily Brontë rescrie, prin intermediul lui Catherine Linton, tiparul eroinei captive: cea care este smulsă din mediul său familiar sau e ținută prizonieră împotriva voinței sale, asemenea lui Belle din ,,Frumoasa și Bestia” sau a lui Rapunzel din ,,O poveste încâlcită.” Cathy este forțată să își părăsească locuința și tatăl și să se mute la Wuthering Heights, sacrificându-se astfel și acceptând căsătoria cu Linton doar pentru a-și vedea părintele pentru o ultimă dată înainte de a muri. Deși nu voia să facă aceste lucruri, Heathcliff procedează în așa fel încât să nu-i mai lase nicio altă variantă, limitând-o în a locui cu persoane pe care nu le voia în preajmă și despărțind-o de Nelly.
La fel ca Belle, Cathy este blocată într-un mediu ostil, iar independența și libertatea ei sunt dictate de o autoritate masculină. Consecințele acțiunilor și deciziilor unui singur individ își pot lăsa profund amprenta asupra tuturor celor din jurul lui. Deși ei nu i-au împiedicat niciodată în mod deliberat nici pe el, nici planurile sale. Spațiul primejdios în care Cathy ajunge o distruge, atât pe exterior, cât și pe interior, facând-o să se simtă mai singură și înspăimântată ca niciodată. Ți s-a întâmplat vreodată să fii într-o casă aglomerată, dar să simți că nimeni nu te vede cu adevărat? Pentru Cathy Linton, singurătatea nu consta în lipsa oamenilor din jur, ci pierderea libertății de a-i vedea pe cei dragi.
De la basm la anti-basm
Tiparele basmului prezente în La răscruce de vânturi m-au pus pe gânduri. M-am tot întrebat dacă Brontë nu a scris, de fapt, un basm deghizat, sau dacă întregul roman a creat un prototip de anti-basm. Heathcliff nu devine mai bun, mai frumos, mai uman, ci se transformă în această creatură monstruoasă, un anti-erou perfect. Așa că, dacă Heathcliff devine un anti-erou, poți spune că și La răscruce de vânturi devine un anti-basm perfect?
Bibliografie:
Brontë, Emily. La răscruce de vânturi. Cartex 2000, 2024.
Ralph, Phyllis C. “Fairy-Tale Heroines in Nineteenth-Century English Fiction.” Folklore Forum, vol. 11, no. 1-3, 1978, pp 124-139.
Sherry, Norman. Charlotte and Emily Brontë. General Editor Kenneth H. Grose. Evans Brothers Limited, London, 1976.
Zirra, Ioana. Contributions of the British 19th Century – the Victorian Age – to the History of Literature and Ideas, 2nd ed., vol. 1, Editura Universității din București, 2011.
