Am văzut răsăritul prin muzica noastră
Prima întâlnire cu muzica electronică vine de obicei pe neașteptate. Poate fi un track de la Moodymann descoperit la o prietenă acasă, o noapte petrecută în Platforma Wolff, sau un set care te face să simți că muzica te mișcă, nu invers. Ce e cert e că de aici începi să cauți, să sapi. Și cu cât sapi mai mult, cu atât te îndrăgostești mai tare.
Generația unei muzici oprimate
În muzica electronică din România am dat constant de un nume, în descrieri de seturi, în conversații de after, peste tot: Rominimal. Povestea acestui subgen începe undeva în anii ’90. Imediat după căderea regimului Ceaușescu, muzica venită din occident a explodat în țară. Generația care crescuse sub aripa unui regim ce încercase să țină populația cât mai departe de influențele din afară, acum descoperă trupe precum Depeche Mode și The Prodigy. Astfel, au apărut și cluburile în care s-a auzit pentru prima dată muzică electronică non-comercială: Studio Martin în 1994 și Web Club în anul 1997. Aceste cluburi erau printre singurele locuri din țară unde o generație izolată putea asculta acest gen de muzică. Printre persoanele care frecventau aceste locuri se numără doi tineri care aveau să devină legende: Petre Inspirescu și Rhadoo.
Artiștii lui „tati”
În acea vreme nu exista o industrie sau infrastructură pentru acest gen de muzică. Prin urmare, nimic care să le ușureze drumul, până când Cătălin Ghinea, zis și „Tati”, i-a observat. El fusese barman în anii ’90 și ajunsese să cunoască majoritatea DJ-ilor din scenă. Iar în 1999 creează proiectul Sunrise, Rhadoo fiind printre primii care i s-au alăturat.
Apoi au venit Raresh și Petre Inspirescu, care împreună cu Rhadoo aveau să formeze în 2007 [a:rpia:r]. Niciunul nu a pornit de la ideea de a deveni faimos, ci de la necesitatea artistului de a crea, de a construi ceva împreună cu alți oameni, pentru alți oameni. Rhadoo spunea într-un interviu că pentru a construi ceva ai nevoie să lucrezi cu cineva. Este nevoie de o comunitate care să împărtășească aceleași valori, ca să poată clădi împreună ceva mai mare. Nu era vorba de contracte mari, ci doar de muzică și de convingerea că dacă pui comunitatea înaintea ta, comunitatea te ridică.
La acest nucleu s-au alăturat treptat Cezar, Prâslea, Barac, Priku și alți DJ și producători. Mulți au plecat de acasă ca să facă parte din mișcare, trecând prin aceeași „școală”, aceleași petreceri și aceleași influențe. Tocmai acest fundal comun a dat naștere unui sunet specific, care avea să fie numit mai târziu rominimal. Bazat pe loop-uri, ritmuri care se schimbă aproape imperceptibil de la o măsură la alta, fără a avea drop-uri mari, fără elemente care să tulbure curgerea firească a setului și a poveștii pe care o spune. De regulă, track-uri lungi, construite din puține elemente care se dezvoltă organic pe parcursul piesei, fiind modificate atât de atent încât nu îți dai seama exact când se schimbă ceva, dar simți că s-a schimbat.
Povestea unor oameni care au creat ceva măreț din pură pasiune
Până în 2004 internetul de acasă era încă lent. Mulți ani după, magazinele online nici nu aveau România pe lista țărilor unde livrau viniluri (parțial din cauza fraudelor cu cărți de credit din acea perioadă). Rhadoo și Petre Inspirescu făceau drumuri de peste 24 de ore cu trenul până la Budapesta, Praga sau Istanbul ca să găsească discuri noi. Iar în Ibiza anului 2002, cei doi au descoperit minimal techno-ul, așa că și-au umplut valizele și l-au adus acasă.
Această scenă a refuzat să se comercializeze pentru popularitate. Asta a creat în timp un spațiu intim cu oameni care își găsesc numitorul comun în muzică. Mi se pare interesant la muzica electronică românească, faptul că în spatele fiecărei piese stă povestea unor oameni care au creat ceva măreț din pură pasiune. Fenomenul a rezistat pentru că s-a construit pornind de la oameni care s-au ajutat unii pe alții, care și-au împrumutat echipamente, discuri, idei, fără să ceară nimic în schimb, doar speranța că muzica merge mai departe. Și chiar merge.
Rominimal, un răsărit pentru muzica electronică
Unele povești se nasc pe dancefloor, la trei dimineața. Cineva lângă tine își ridică mâinile la un track pe care nu-l recunoști, dar pe care îl cauți obsesiv a doua zi. Altele au luat naștere într-un apartament din București. Cineva poreclit „Tati” suna oameni, încercând să adune o comunitate în jurul muzicii electronice. Și cred că aici stă tot farmecul acestei scene. Nu prea contează cine ești, contează doar dacă ești acolo pentru muzică. Nimic nu descrie mai bine spiritul acesta decât imaginea cu care a pornit întreaga poveste a rominimalului: răsăritul (Sunrise). Dimineața, soarele se ridică peste un dancefloor plin de oameni care cu câteva ore în urmă, erau străini. În asta constă de fapt această scenă, o mână de oameni care s-au adunat în jurul muzicii și nu au mai vrut să plece.
Autor: ELISA IONICĂ
Surse: rominimal.club
