Cred că ai auzit sau ai trecut prin experiența unui loc de muncă care să te distrugă bucată cu bucată… Să te întrebi dacă merită să rămâi în această rutină din care nu poți ieși… Să-ți vină să răbufnești, dar să fii condiționat de riscul de a fi dat afară. Un loc toxic cu foarte multe abuzuri de putere, și nu numai, de care toată lumea știe, dar nimeni nu vorbește. A vorbi sau a tăcea până la semnarea demisiei…
The Assistant, un film de Kitty Green
Nu este o intruducere menită să te demoralizeze, ci îți vorbește despre filmul „The Assistant”. Un film psihologic care m-a trecut prin frustrare și tristețe, prin nervi și compasiune. Filmul a fost realizat în 2020, de Kitty Green și chiar dacă au trecut 6 ani de la lansarea acestuia, problemele pe care le ridică sunt încă valabile. Fie că vorbim de companii mici sau mari, abuzul își face simțită prezența.
În prim-plan o avem pe Jane, o tânără absolventă care visează să devină producător de film. Acțiunea urmărește o zi aparent obișnuită din viața acesteia. O vezi cum își începe dimineața aproape legată de ideea de a fi prima la birou. De la spălat vase, la rezervat bilete de avion sau chiar la adus mâncarea pentru toți colegii din departament, Jane le face pe toate. Pentru o asistentă personală, este evident că unele lucruri depășesc cu mult fișa postului.
Pe măsură ce avansezi în film, distingi și puterea ierarhică. Jane este doar de două luni pe postul de asistentă și nu își permite să spună nimic. O vezi de multe ori cum răsuflă greu sau cum își fixează privirea într-un anumit punct pentru a mai răbda puțin. Sunt gesturi conștiente sau mai puțin conștiente pe care oamenii le fac în asemenea situații. Fără să vreau, mi-am amintit că și eu aveam obiceiul să îmi încleștez maxilarul foarte tare sau să îmi fixez privirea, așa cum face și Jane, pentru a-mi calma un pic gândurile. Gesturile lui Jane nu sunt obișnuite, ci denotă o anxietate constantă. Ea pare să trăiască într-o stare de alertă continuă, măcinată de sentimentul că trebuie să demonstreze în permanență că merită locul pe care îl ocupă.
Șeful, abuzatorul absent
„Șeful” este o figură absentă, nu îl vezi în film, ci doar îi auzi vocea. Afli tot mai multe lucruri despre el prin intermediul angajaților lui, că doar nu degeaba „curtea joacă regele”. Pe parcursul filmului mi-a dat senzația că acest „șef” devine un soi de zeitate, de care tuturor le este frică. Această senzație de autoritate absolută am resimțit-o și eu când eram la începutul carierei. Este acel moment când trebuie să ții în tine totul din nevoia de a-ți păstra locul de muncă. Privind-o pe Jane, mi-am amintit de primele locuri de muncă unde simțeam că orice greșeală îmi poate costa „viața profesională”. Nu era nevoie să existe amenințări directe, uneori simpla diferență de putere dintre un angajat nou și un superior este suficientă pentru a crea tăcere.
Kitty Green construiește tensiune prin tăcere
Kitty Green construiește tensiunea fără scene dramatice sau confruntări directe. Filmul se bazează pe tăceri, priviri și rutina apăsătoare a unui loc de muncă în care toată lumea știe că ceva este în neregulă, dar nimeni nu spune nimic. The Assistant e un film slow burn, nu are excese și nici puncte explosive. Este un film ce portretizează o zi „obișnuită” de muncă, în care Jane realizează că „șeful” ei se folosește de puterea pe care o are și pentru alte scopuri. Când în tot acest context, apare un posibil abuz sexual, totul devine un infern. În încercarea ei de a discuta cu HR-ul companiei, Jane ajunge la o singură concluzie: nimănui nu îi pasă. „Stai liniștită, oricum nu ești genul lui”. Dezgust, furie, ură… Momentul nu vorbește doar despre un posibil abuz, ci despre mecanismele prin care instituțiile aleg să îl ignore.
Abuzul internalizat nu pleacă acasă
Finalul zilei o găsește pe Jane tot la birou. Unii colegi încep să plece, fiecare își vede de viața lui, dar nu și Jane. Ea stă până târziu, pregătind totul pentru următoarea zi, parcă blocată în mediul acela toxic. Deși The Assistant se desfășoară pe parcursul unei singure zile de muncă, pentru mine s-a simțit ca o veșnicie. Jane, în schimb, pare atât de prinsă în această rutină, încât ai impresia că ar putea continua la nesfârșit.
Tăcere… Kitty Green aduce tăcerea la rang de artă. Nu există confruntări spectaculoase și nici vreo rezolvare clară, iar tocmai această lipsă de răspunsuri face filmul atât de neliniștitor.
The Assistant nu este un film spectaculos și nici unul care caută să șocheze prin imagini sau răsturnări de situație. Forța lui stă tocmai în banalitatea răului pe care îl prezintă. În felul în care abuzul devine rutină, iar tăcerea ajunge să fie parte din cultura organizațională.
