800 de pagini de citit cu sufletul la gură
Irlanda, 2005. 800 de pagini pe care le-am citit cu sufletul la gură în 3 zile. 800 de pagini care te dor de la prima până la ultima. Și un final care te lasă cu ochii în tavan.
Există cărți pe care, atunci când le termini, le pui imediat înapoi în bibliotecă. Lecturi în urma cărora nu rămâi impresionat. Dar sunt și cărți care, după ce le întorci ultima pagină, continuă să te macine cu întrebări fără răspuns. Cărți la care încă te gândești timp de săptămâni, chiar luni, de când le termini. Iar pentru mine, Binding 13 și Keeping 13 de Chloe Walsh au fost unele dintre acestea.
Boys of Tommen
Știam de existența seriei Boys of Tommen încă de când a devenit populară pe internet, dar văzând cat de groase sunt volumele, trebuie să mărturisesc că nu m-a atras instant. Asta până când am fost convinsă de o prietenă să le dau o șansă. Îmi vorbise despre ele când le-a citit, iar ulterior au început să îmi apară recomandate pe rețelele de socializare, așadar am decis să le dau o șansă, plecând cu relativ puține așteptări. Faptul că am fost profund și plăcut surprinsă e puțin spus. Le-am început pentru acțiune, și le-am terminat pentru personaje.
Cum să înveți să ai încredere
Povestea romanului Binding 13 o urmărește pe Shannon Lynch, o fată de 15 ani foarte timidă și retrasă, ce se transferă la Colegiul Tommen, după ani de bullying sever la fosta școală și abuzuri repetate acasă. Tot ce își dorește ea e să rămână cât mai neobservată și nebăgată în seamă posibil, pentru a putea lăsa trecutul în urmă și a o lua de la capăt. Dar încă de la început îl cunoaște pe Johnny Kavanagh, un băiat foarte popular datorită performanțelor excepționale la rugby.
Din exterior, viața lui pare perfectă, dar el de fapt se luptă cu o accidentare gravă, cu presiunea constantă de a depăși nivelul așteptărilor celor din jur și teama de eșec. Cu cât mai mult timp petrec împreună, Johnny devine tot mai determinat să o protejeze constant, iar Shannon învață ușor-ușor să aibă încredere în cineva cu adevărat. Relația lor începe ca o prietenie ce se transformă, treptat, într-o poveste frumoasă de dragoste.
Premiza e mai complexă decât pare
Premiza poate părea una simplă și comună în literatură: fata timidă și introvertită care are nevoie de salvare de la băiatul popular și misterios. Dar te asigur că povestea lor este mult mai mult decât atât. Tema iubirii, dintre toate cele abordate, aș încadra-o chiar pe ultimul loc. Încă din primul capitol îți dai seama că este o carte ce abordează subiecte sensibile, precum bullyingul, abuzul în familie, violența, iar modul în care autoarea reușește să transpună în cuvinte trauma suferită de personaje este profund emoțional și autentic, surprinzând nu doar suferința și experiența în sine, ci și efectele pe care le au acestea asupra ta.
Narațiunea este realizată la persoana I, din două perspective diferite, cea a lui Shannon și cea a lui Johnny, lucru care personal mi-a plăcut foarte mult. Apreciez mereu când un roman este scris din două sau mai multe perspective subiective ale personajelor principale. Capitolele îți permit să urmărești povestea prin ochii fiecăruia, având o autenticitate mult mai mare.
Un roman în slang irlandez
Un alt aspect care m-a fascinat este autenticitatea limbajului. Fiind o poveste centrată pe un grup de adolescenți din Irlanda, dialogurile dintre personaje redau foarte natural felul în care aceștia comunică, inclusiv prin “slang-ul” irlandez (limbaj colocvial, informal). Mai mult de atât, conversațiile lor reflectă fidel mentalitatea liceenilor, modul în care gândesc, iau decizii și reacționează. M-a amuzat fiecare scenă cu Johnny și prietenul lui cel mai bun, Gibsie, personaj al cărui volum 5 îi este dedicat. Pot spune că prietenia lor este chiar unul dintre elementele mele favorite ale cărții. În ciuda glumelor și ironiilor caracteristice între băieți, dar și a diferenței dintre personalitățile lor (Johnny, mai responsabil și ,,cu capul pe umeri”, iar Gibsie mai glumeț și neserios), relația acestora se bazează foarte mult pe încredere, sprijin reciproc și susținere.
Un joc al anxietății
Personajele sunt atât de bine construite, încât simțeam de parcă le cunosc în viața reală. Aveam impresia că urma să mă văd și eu cu ei la Tommen. Am empatizat foarte mult cu Johnny, cu care împărtășesc anxietatea provocată de posibilitatea eșecului. Am empatizat și cu Shannon, prin reținerea în a avea încredere în oameni. M-am atașat de cei doi încă de la început, am așteptat sute de pagini să fie fericiți împreună, le-am urmărit poveștile de viață cu interes și cu nerăbdarea de a afla ce se întâmplă în continuare.
Shannon este o persoană foarte puternică, ce reușește, în ciuda suferinței, să ridice capul și să continue. Iar Johnny este un tânăr bun și sufletist, m-a cucerit în special grija pe care i-a purtat-o constant fetei încă din prima zi de când a cunoscut-o. Am simțit că cei doi sunt făcuți cu adevărat unul pentru celălalt. Shannon ajunge, datorită lui Johnny, să aibă încredere nu doar în el, ci și în ea însăși, iar Johnny învață că oricât de aglomerată îți este viața, mereu ai timp și loc și de iubire.
Ce nu mi-a plăcut…
Acum că am enumerat numeroasele aspecte care mi-au plăcut. Ar trebui să le împărtășesc și pe cele pe care nu le-am apreciat, dar în mod curios, atât în Binding 13, cât și în Keeping 13, nu au existat. Zic, în mod curios, pentru că eu sunt de fel destul de critică atunci când citesc, imediat găsesc minusuri. Dar pot admite că nu a existat ceva care să îmi displacă la aceste cărți. În afară de evidentul antagonist, Teddy Lynch, tatăl lui Shannon și al celor 5 frați ai ei. Un tată alcoolic, abuziv, violent, care nu și-a apreciat niciodată copiii și pe care îi folosea ca saci de box când nervii îi dădeau pe dinafară.
Un astfel de personaj e menit să fie detestat, de aceea nu aș putea să dau cărții o notă mai mică din acest motiv, întrucât nu ar fi fost aceeași fără el. Avem nevoie și de personaje negative, căci fără ele totul ar fi perfect, lucru care nu se poate întâmpla mereu. Autoarea portretizează relațiile de familie mai puțin armonioase într-un mod foarte realist și dur. Aș fi fost, în schimb, foarte curioasă să aflu despre trecutul lui, ce părți din viața lui i-au modelat caracterul, ce anume îl determină să își trateze familia în acest fel. Cine știe, poate într-un volum viitor vom afla.
Restul urmează să afli tu…
Nu cred că am mai citit vreodată o carte care să mă facă să simt atât de multe ca Binding 13 și Keeping 13, cel puțin nu în ultimii ani. Pot recunoaște că m-au trecut prin toate stările: am râs (la propriu), m-am întristat, m-am enervat, m-am bucurat. După parcurgerea atât a primului volum, cât și a celui de-al doilea, am constatat faptul că nu poți ști niciodată prin ce dificultăți trece o persoană. Tuturor le este ușor să afișeze un zâmbet și să zică ,,Da, sunt bine”. Dar, de fapt, se confruntă cu probleme de care nimeni altcineva nu știe.
Nu poți judeca niciodată un om doar după aparențe. Căci felul în care se comportă cineva și reacționează la anumite situații este produsul traumelor și experiențelor neplăcute din viață. Oamenii ignoră suferința altora, fiindcă este mai ușor să pretinzi că totul e în regulă. Seria Boys of Tommen îți arată și că fiecare om are un fel diferit de a face față traumei. Shannon rămâne tăcută și izolată față de ceilalți, Johnny își închide durerea în el. Gibsie adoptă o atitudine copilăroasă și glumeață, iar restul… urmează să afli tu!
