În momentul în care deschizi un roman tradus, imediat cunoști autorul, dar rareori te gândești la persoana care face posibilă întâlnirea cu literatura străină. Fiind din totdeauna pasionată de lectură, deseori m-am întrebat cum ajunge o carte să fie tradusă în limba română. Așa că mi-am pus întrebările: Cum arată viața unui traducător? Cum reușește acesta să reconstruiască lumea descrisă pentru cititor? Curiozitatea m-a îndemnat în a o consulta pe profesoara mea de literatură și cultură coreeană, Diana Yuksel, unul dintre puținii traducători de literatură coreeană din România.
Am cunoscut-o în prima săptămână din anul I de facultate, la curs. Din primele momente m-a fascinat modul în care vorbește despre cultura coreeană și pasiunea pe care o are față de aceasta. Am remarcat de-a lungul cursurilor faptul că deține extraordinar de multe cunoștințe, cu care reușește mereu să mă surprindă. Am început să o admir încă și mai mult când am aflat faptul că traduce romane din limba coreeană.
Ce presupune, de fapt, traducerea unei cărți?
Diana Yuksel povestește că de mică și-a dorit să fie profesoară: ,,În apartamentul părinților mei, în baie, era o gresie mată, mai poroasă, pe care făceam mereu demonstrații cu creta, spre disperarea mamei.”. Toată viața ei a fost înconjurată de cărți, una dintre favorite fiind Atlasul continentelor încețoșate de Ihsan Oktay Anar, dar a citit și autori precum: Jules Verne, Constantin Chiriță, Karl May, Mircea Eliade, David Lodge, Terry Pratchett, Borges, Maalouf, Mircea Cărtărescu, Tolkien, Pamuk, și în prezent Han Kang, o autoare ale cărei cărți le-a și tradus. Interesul pentru Orient a apărut odată cu citirea romanului Shōgun de James Clavell. În facultate, a studiat limba chineză, urmând și un curs facultativ de coreeană, pe care a aprofundat-o în anul petrecut ulterior în Seul. Mi-am dat seama astfel că un traducător se formează în timp, nu peste noapte, prin lecturi, studiu și experiențe.
Deși nu și-a planificat această carieră, apropierea de traducerea literară a venit prin intermediul doamnei Denisa Comănescu, directoarea editurii Humanitas Fiction, care a căutat-o și i-a propus să traducă. În prezent, pentru doamna Yuksel, traducerea este mai mult o pasiune: ,,Lucrurile s-au așezat singure pe făgașul acesta. N-aș numi-o chiar o profesie, ce fac eu în domeniul traducerilor literare e mai degrabă un hobby. Nu am niciodată timp să traduc cât și ce mi-aș dori.”. Nu toate momentele definitorii unei meserii sunt proiectate. Uneori, ele apar atunci când experiența întâlnește oportunitatea.
O zi din viața unui traducător
În timp ce majoritatea oamenilor își încep dimineața liniștit, cu o cafea în mână, pentru Diana Yuksel aceasta pornește cu un drum în tren spre facultate, unde laptopul din brațe devine birou, iar călătoria de 2 ore și jumătate se transformă în prima sesiune de muncă a zilei. Activitatea ei este marcată ulterior, după finalizarea predării cursurilor, de activități administrative, ședințe online, traduceri târziu în noapte, weekenduri dedicate manuscriselor și muncă de cercetare.
,,Desigur, în perioadele dinaintea unui deadline pentru o traducere, traduc de dimineața până seara, mai ales în weekend, și dispar de pe radarul familiei și al prietenilor, și, în măsura în care se poate, și de pe al colegilor și studenților.”. Din exterior, traducătorul pare un om care petrece ore în șir citind și consultând dicționare, dar în realitate, munca este strecurată printre naveta dintr-un oraș în altul, cursuri, ședințe și îndatoririle de zi cu zi.
O traducere începe cu limba, dar nu se oprește doar la aceasta
Este un întreg proces de mediere între două culturi diferite și înseamnă mai mult decât să găsești echivalentul unui cuvânt sau a unei structuri gramaticale. În ceea ce privește traducerea din limba coreeană, documentarea este una amplă. Pentru fiecare roman în parte, traducătorul trebuie să se familiarizeze cu lumea și perioada tratate.
Munca de cercetare poate pleca de la studierea istoriei recente a Coreei, pentru autoare precum Han Kang, Shin Kyung-sook și Cho Nam-ju, până la revizuirea referințelor culturale și istorice, ,,de la Paul Valéry, Rilke și Emily Dickinson până la Platon și clasicele chinezești.”. În acest sens, este la fel de important a înțelege cultura precum este și a înțelege limba. Pentru Diana Yuksel, în ceea ce privește crearea punții între cultura coreeană și cea românească, documentarea din cărți nu ar fi fost de ajuns. Aceasta a fost posibilă petrecând 5 ani în Seul: ,,Mi-am făcut prieteni acolo, am vizitat cunoștințe, am petrecut sărbători naționale, am fost la nunți, la înmormântări, la evenimente culturale.”.
Traducerea e un liant între culturi
Ea nu redă o Coree cunoscută doar din pagini, ci una trăită și cunoscută prin viață și experiență. Dar chiar și cu ani de studiu și contact direct, traducerea nu poate reproduce originalul la perfecție. Dialectele, jocurile de cuvinte și anumite expresii specifice sunt greu de păstrat și trebuie explicate sau adaptate. Totuși, doamna Yuksel nu vede acest proces ca pe o serie de negocieri, ci mai degrabă ca pe un câștig: posibilitatea ca o carte să fie descoperită de oameni cărora altfel le-ar fi rămas inaccesibilă. În opinia ei, ,,cheia unei traduceri de succes e tocmai păstrarea echilibrului acesta foarte fragil între pierdere și câștig.”. Nicio traducere nu este perfectă, dar una bună reușește să construiască legături între două culturi.
Pentru a observa nivelul de complexitate al deciziilor pe care le ia un traducător, Diana Yuksel povestește despre cărțile care au pus-o cel mai mult în dificultate. Lecție de greacă de Han Kang a fost solicitantă prin limbajul poetic și filosofic: ,,mereu am stat cu frică să nu deșir ceva când traduc”. De cealaltă parte, Imperiul fără de sfârșit de Yi In-hwa a avut nevoie de un volum ridicat de documentare istorică, prin literatură chineză, coreeană veche, clasice chinezești: ,,Practic, am lucrat la traducerea aceea ca la o lucrare de specialitate”, mărturisește traducătoarea.
Dar dificultatea acestor romane nu stă doar în complexitatea lor; un traducător are constant de ales cât modifică, ce păstrează și cum adaptează, dar fără a-i altera identitatea. ,,Libertatea în traducere este o negociere între creativitate și fidelitate față de original.”. Scopul Dianei Yuksel este de a recrea atmosfera și emoția cărții pentru cititorul român, fără a pierde stilul autorului. Dificultatea acestor alegeri constă în momentul în care anumite elemente ale textului original (dialecte, ritmul vorbirii, cultureme) nu pot fi transpuse în mod direct în limba română, sau trebuie explicate și adaptate cu grijă (obiceiuri sau practici specifice culturii coreene).
Traducerea, între rigoare și creativitate
Traducătorii nu sunt doar intermediari ai literaturii, iar procesul implică și creativitate: ,,E ca și cum am colora într-un șablon. Dar asta nu înseamnă că nu poți fi creativ în alegerea culorilor și a tehnicii prin care să le aplici pe planșă.”. Iar dincolo de creativitate există dedicare. Diana Yuksel explică faptul că munca sa este una onestă, în care mereu se implică emoțional: ,,acesta este farmecul unei traduceri literare: ea poate fi refăcută oricând, poate căpăta alte nuanțe, alte interpretări.”. Pentru dumneaei, traducerea nu înseamnă perfecțiune, ci adoptarea unor decizii în mod sincer și responsabil.
Implicarea de care vorbește nu se reduce la dimensiunea teoretică, iar uneori, relația cu textul capătă o intensitate ce se prelungește dincolo de paginile cărții. Spre exemplu, în timpul traducerii romanului Nu ne despărțim de Han Kang, nopțile deveneau mai agitate. Povestea începea să-i influențeze propria stare: ,,Simțeam că îmi amorțesc degetele de la o mână. În carte era un personaj care avea două degete rănite.”.
Creație vs Inteligență Artificială
M-am tot gândit cum vede un om al cărților viitorul. Într-o lume în care inteligența artificială traduce un text în numai câteva secunde, mai este loc pentru traducătorii umani? Deși vede avansul tehnologiei ca pe un instrument folositor, Diana Yuksel consideră că aduce atât oportunități importante, cât și îngrijorări pentru domenii precum traducerea, literatura și educația, însă soluția este de a o folosi în mod responsabil și a păstra valoarea contribuției umane: ,,Trebuie să o domesticim, nu să o lăsăm să ne domine.”.
Odată ce conștientizezi munca din spatele unei cărți, nu mai poți ignora contribuția celui care a făcut posibilă întâlnirea cu aceasta. Nu te mai poți uita la un traducător ca la cineva care doar transferă cuvinte dintr-o limbă în alta. În umbra fiecărei lucrări traduse se află mai mult decât cunoașterea limbii străine și a culturii. Se află munca de cercetare, documentarea și relația personală creată inevitabil cu textul.
