Știu, s-a terminat cea mai superbă lună din an…
Sper că nu o să te ascunzi înapoi în closet pentru că s-a terminat Pride Month.
Chiar sper că vei continua să iubești așa cum îți place și cum simți tu că trebuie, nu cum spune vecina de la 2 sau dacă stai la casă, cum spune vecinul care se crede foarte macho când își dă tricoul jos, deschide o bere și se apucă de tuns iarba, ÎNTR-O SÂMBĂTĂ DIMINEAȚĂ LA 8:00…
Avem nevoie de normalizare a relațiilor de același sex, chiar dacă oamenii mereu vor avea ceva de comentat. Așa că le-ar trebui un subiect de discuție tot anul, nu doar o lună.
M-am apucat de acest articol cu un singur gând în minte (și o capsulă de Veev plină): să te fac pe tine să te îndrăgostești de cartea mea sapphic preferată, dar întâi vreau să te trec prin puțină istorie queer până în anul 1952, când Patricia Highsmith și-a lansat romanul.
Grab your glasses, un caiețel și o Cola rece (fă-mi pe plac, te rog) pentru că vei fi cu două minute mai deștept.
Începem cu un mit pe care îl aud prea des: „oamenii LGBTQIA+ sunt o invenție modernă”.
Nu sunt!
De fapt, ceea ce este relativ nou nu este existența persoanelor queer, ci felul în care societatea a început să le catalogheze și să le transforme în subiect de controversă.
Scurtă istorie a relațiilor între persoane de acelși sex
Acum peste 2.500 de ani, în Grecia Antică, relațiile dintre persoane de același sex făceau parte din viața socială și din literatura vremii. Platon scria despre iubire într-un mod mult mai complex decât ne imaginăm astăzi, iar în Banchetul apare chiar mitul conform căruia oamenii își caută „jumătatea”, indiferent de gen.
Împăratul roman Hadrian și-a iubit atât de mult partenerul, Antinous, încât după moartea acestuia a fondat un oraș care îi purta numele, i-a ridicat statui în întreg imperiul și l-a declarat zeu. Gândește-te puțin la asta: unul dintre cei mai puternici oameni ai lumii antice și-a comemorat iubitul într-un mod pe care puțini conducători l-au făcut chiar și pentru soțiile lor.
Și dacă ai impresia că identitățile trans sau non-binare sunt „o modă de pe TikTok”, află că în India comunitatea Hijra este documentată de sute de ani, iar în numeroase culturi indigene din America de Nord existau persoane pe care astăzi le-am numi Two-Spirit, respectate pentru rolul lor spiritual și social.
Partea care mă întristează este alta.
Cuvântul „homosexual” nici măcar nu exista până în secolul al XIX-lea. Înainte ca oamenii să fie definiți prin orientarea lor sexuală, ei pur și simplu existau. Au fost poeți, artiști, medici, soldați, regi, regine și oameni obișnuiți. Istoria nu duce lipsă de persoane queer. Duce lipsă de pagini care le spun povestea.
Iar când ajungi în secolul XX, lucrurile devin și mai absurde. În filmele de la Hollywood, dacă un personaj era queer, aproape exista o regulă nescrisă: trebuia să moară, să înnebunească sau să fie „vindecat” până la final. Fericirea nu era considerată un final potrivit pentru astfel de personaje.
Așa că imaginează-ți cum a fost în 1952, când o femeie a publicat un roman despre două femei care se îndrăgostesc… dar totuși trebuie să plătească “The Price of Salt”
Bun. Acum că am făcut puțină istorie și probabil ai aflat mai multe decât în toți anii de liceu la un loc (I’m looking at you, sistem educațional), pot să-ți vorbesc despre obsesia mea.
The Price of Salt.
Știi că există cărți care te prind din prima pagină cu explozii, crime, dragoni și oameni care salvează lumea.
Ei bine, Patricia Highsmith zice: „Ce-ar fi dacă o femeie ar intra într-un magazin, ca să cumpere o păpușă pentru fetița ei?”
Atât.
Și culmea… funcționează.
Therese lucrează într-un magazin universal. E tânără, puțin pierdută, puțin plictisită, genul de om care încă încearcă să-și dea seama dacă trăiește viața pe care și-o dorește sau doar bifează zile în calendar.
Apoi apare Carol.
Și nu apare ca în filmele românești de pe PRO TV. Nu bate vântul, nu începe Adele să cânte în fundal, nu explodează artificii.
Doar intră.
Cumpără un cadou pentru fiica ei.
Și, dintr-un motiv pe care nici Therese nu-l înțelege imediat, universul decide să facă puțin trolling.
Mi-a plăcut enorm că nimeni nu se îndrăgostește în trei paragrafe. Nu există „ochii lor s-au întâlnit și au știut”. Nu. Există confuzie. Există priviri care durează o secundă prea mult. Există gesturi atât de mici încât aproape le ratezi.
Exact ca în viața reală.
Și cred că de asta m-a lovit atât de tare cartea asta.
Pentru că vorbește despre iubire fără să facă un TED Talk despre iubire.
Nu încearcă să demonstreze că două femei pot iubi. Pur și simplu le lasă să existe. Să fie stângace, încăpățânate, speriate, egoiste uneori și incredibil de tandre alteori.
Adică… oameni.
Și poate aici e toată magia.
Cartea asta nu mi-a cerut niciodată să empatizez cu niște „personaje queer”.
Mi-a făcut cunoștință cu doi oameni.
Restul a devenit complet irelevant.
Iar când am terminat-o, primul meu gând n-a fost: „Ce carte bună.”
A fost: „Cum adică s-a terminat?”
Major spoiler alert!!!
Cartea nu mai poartă numele original… We are so sorry Patricia.
Bine, probabil este și vina directorului Todd Haynes care a reușit să adapteze romanul într-un film foarte cunoscut în comunitatea queer, “Carol”.
Acestea fiind spuse, here it is my hot take: dacă atunci s-a încercat normalizarea relațiilor de același sex, noi, ca și oameni, nu ar trebui să marginalizăm persoanele care iubesc “diferit” cum ar zice bunica mea.
Dar cred că totul pleacă de la tine, cel sau cea care citește aceste rânduri pe care le-aș fi preferat sub formă de poezie, dar lucrăm cu materialul șefului.
Cumpără „The price of salt”, uită-te la film și nu uita să te bucuri tot anul de Pride!
(nu doar în iunie)
Autor: Denisa Botea
