De curând m-a apucat un chef teribil de ceva artă. M-am decis să merg la teatru. Dar ce teatru? Am răsfoit paginile electronice ale teatrelor, am căutat energetic un spectacol care să mă atragă, să mă facă să vreau, să fiu. Am găsit! Mi-a sări în ochi un ceva, un ceva ce nu pot explica. Personajul Ion, din piesa ,,Ion merge la Hollywood“, m-a inspirat. Mi-a inspirat realitatea, m-a făcut să râd cu gura până la urechi și să văd dincolo de personaj un om interesant, un actor talentat. Am plecat la teatru ca să văd un spectacol… și am văzut un om. Am plecat, în fine, de la teatru, cu povestea omului într-un fundal de spectacol.
Cine este Axel Moustache?
„Era un spațiu de învățare continuă, mai ales de la frații mei mult mai mari, care erau idolii mei. Lumea mea era ca o minune cu o mulțime de secrete, ce stăteau să se releve.”.
Tot din copilărie și-a dezvoltat și ludicul, dorința continuă de joc, ce îl va ajuta în toată cariera sa ulterioară. „Jocurile noastre erau cu toții copiii în fața blocului: perețica, bambilici, v-ați ascunselea etc.. Nu aveam telefoane și ne jucam împreună tot timpul, până se făcea întuneric afară. Libertate. Am fost un copil atent la ce se întâmplă în jur, deși eram și zăpăcit într-un fel și mă lăsam dus de val, încotro mă duce.”.
Despre teatru și copilărie
Teatrul artificial și depărtat de realitatea lui Axel, în copilăria sa, nu a reprezentat vreun argument al viitoarei sale cariere actoricești. Cele două sau de trei experiențe de mers la spectacole nu l-au impresionat prea tare. Ceea ce l-a adus mai aproape de actorie a fost lumea cinematografică. Într-o umbră a cinematografiei pre-decembriste, adolescența lui Axel a fost marcată de vederea și revederea vreunui film străin, eveniment de importanță majoră în grupul său de prieteni. Se întâlneau, cu această ocazie, și își predau adevărate cursuri de actorie și regie.
„După ce vreunul dintre copii vedea un film care i-a plăcut, îl reînscena cu ceilalți copii care nu văzuseră filmul. Se făceau și refăceau scenarii, noi eram actori, regizori, de toate.”.
Totuși, nu asta a fost ceea ce l-a făcut pe Axel să meargă pe drumul actoriei. În baza încercărilor emoționale, „am avut și o perioadă în adolescență, în care eram mai introvertit”, viața i-a trimis diferite căi de a scăpa. „Abia după un curs de dezvoltare personală prin teatru, în clasa a 12-a, m-am deschis din nou și am început să las să iasă la iveală potențialul din mine.”.
Acest moment marchează, după spusele lui Axel, adevăratul punct de cotitură în care și-a făcut actoria vizibilă prezența. „Când ne-a întrebat profesorul de la curs cine vrea să facă asta în continuare, mâna mea a țâșnit în sus, mai repede decât creierul să conștientizeze că asta vreau să fac mai departe. A fost, așadar, un sentiment puternic. Am știut că asta mă împlinește și vreau să explorez cât mai mult în viață, că vreau să descopăr cât mai multe secrete despre actorie, despre om.”.
Facultatea și viața de actor
Ca orice viitor student, a fost acaparat de emoții la admiterea la U.N.A.T.C.. „Am intrat și am spus același monolog ca un băiat care intrase puțin înaintea mea. Am crezut că nu am luat. Eram sigur că nu am luat. Era și să nu ajung la următoarea probă din cauza asta. Culmea este că am intrat amândoi.”. Cu îndoială și emoții, Axel a devenit student al Universității de Teatru din București. Cu toate astea, îndoială nu a încetat să existe în sufletul lui. „În facultate voiam să renunț după fiecare an, noroc că venea examenul de sfârșit de an, care ieșea foarte bine și recăpătam încredere în mine.”. A reuși să treacă, de fiecare dată, peste orice problemă, hrănindu-se cu energia oamenilor. „Publicul și reacțiile lor mi-au dat întotdeauna curaj și inspirație. Apoi, familia și prietenii, care au fost alături mereu la greu. Și, bineînțeles, gestionarea proprie a situațiilor.”.
Cu gândul la public, Axel și-a reamintit și de primul său spectacol. „Primul spectacol în adevăratul sens al cuvântului a fost spectacolul meu de licență – Bădăranii, în regia profesorului meu, Adrian Pintea. Spectacolul a avut un succes nebănuit, ne-a luat prin surprindere pe toți, probabil mai puțin pe domnul Pintea. Publicul participa alături de noi la spectacol, spuneau replici împreună cu noi, a fost un spectacol spumos, la care se râdea mult, veneau oamenii de mai multe ori să-l revadă, se făceau cozi până afară, până la colțul următoarei străzi… Pentru noi, spectacolul a fost ca un cadou, ca o răsplată după atâția ani de studiu. A fost o mare bucurie și o confirmare că suntem pe drumul cel bun într-ale actoriei.”.
Care e rolul preferat de Axel?
Din patosul vorbelor lui Axel s-a născut firesc o altă întrebare. Care e rolul tău de suflet? „Nu cred că am un rol de suflet. Sunt un actor care iubește toate rolurile pe care le joacă, în teatru sau film, atâta timp cât este un rol care să aibă o mini-provocare în el.”. A ținut, totuși, să menționeze câteva dintre preferatele lui, printre care: Ion din ,,Ion merge la Hollywood”, Serge din ,,Artă”, Anton Pavlovici din ,,Călugărița feministă și misoginul modernist„ și Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă”, rol pe care și-ar și dori să îl mai joace o dată în lumina scenei profesioniste.
În fiecare perioadă dificilă – „și acum am momente când mă îndoiesc, când simt că nu îmi iese un rol”, a avut câte o persoană care i-a ghidat pașii spre omul care este astăzi. „Cred că în primul rând este profesorul de la curs, Mihai Motoiu, care între timp a plecat din țară și nu mai profesează. Apoi sunt profesorii mei din facultate: Adrian Pintea și Adrian Titieni, care m-au cizelat în anii studenției. Apoi, domnul Caramitru, prin șansa de a deveni actor la Teatrul Național București. Dan Puric, care m-a ajutat să deprind expresia prin gesturi și mimică și mulți colegi, de la care „fur meserie” și învăț zilnic.”
Ce preț are maturitatea?
Maturizarea profesională devine o etapă necesară în parcursul fiecărui artist. Pentru Axel, primul pas spre acel apogeu matur profesional a fost angajarea la Teatrul Național București. „Am dat concurs, primul mare concurs la Teatrul Național după 17 ani de la ultimul concurs organizat. 15 minute vitale în care trebuia să arăți ce crezi, ce voiai tu, ca să ii convingi că meriți un loc la Teatrul Național București.”. Crescând sub îndrumarea „greilor teatrului”, cu suișuri și coborâșuri, Axel a înțeles ce înseamnă profesionalizarea. „Cred că am dobândit mai multe unelte tehnice, mai multă încredere în mine, mai multe personaje și tipologii, mai multe cunoștințe despre viață, despre lume și despre om, mai multă profunzime.”. Așadar, a fi matur profesional, din perspectiva lui, este căpătarea profunzimii umane.
Și ca să revin la ceea ce m-a adus în fața lui Axel, „Ion merge la Hollywood” pune problema unui actor lipsit de proiecte. În acest sens, am fost curioasă să aflu cum se simte asta din perspectiva cuiva cu prea multe proiecte la activ. „Mulțumesc lui Dumnezeu, eu am multe proiecte. Chiar mai multe decât pot gestiona și de aceea am și creat Compania TEATRU LA MUSTAȚĂ, unde oferim proiecte la o mulțime de actori și artiști implicați. Dar da, am momente în viață, în care simt că nu îmi ating potențialul. Și atunci împing limitele să se întâmple proiecte interesante, deoarece rareori vin proiectele singure la tine.”.
Un film și un succes
Am fost curioasă și în legătură cu cariera cinematografică a lui Axel. Jucând în 5 limbi străine, în germană, română, italiană, engleză și franceză, l-am întrebat cum simte bariera lingvistică, ce provocări și ce surprize i-a adus jucatul în limbi străine.
„Joc mai mult în filme în limba germană decât în română. Fiecare limbă străină știută este o zestre pentru orice om și pentru un actor îndeosebi. Pe mine m-a ajutat și experiența cu teatrul de improvizație și cu grammelot-ul, astfel încât am deprins muzicalitatea fiecărei limbi. Apoi, bineînțeles, e vorba de studiu și de practică. Cel mai ușor îmi este să joc în română și germană. Cu muncă, poți juca în orice limbă dorești, dacă o cunoști.”.
Pe lângă piesele de teatru în care a jucat sau joacă în prezent, îți amintesc roluri din filme importante din care actorul a făcut parte. Un tânăr furios din ,,Păcală se întoarce” din anul 2006, Florin din filmul ,,Ziua bună se cunoaște de dimineață” din anul 2007, Tarantino din ,,Ursul” din 2010 și multe alte filme. Anul 2007 a fost un an cu succes pentru Axel, acesta fiind nominalizat la ,,Cel mai bun actor de film“ – debut pentru rolul Hans Adolf din filmul ,,Cocoșul decapitat“ la Undine Awards, Austria și la,, Gala Tânărului Actor“, Hop din Mangalia unde a și câștigat premiul ,,Generația Așteptată“.
Existențele lui Axel
În finele interviului, am ținut să aflu cum îmbină Axel viața de artist, cu viața de familie. „Având în vedere că și Andreea este actriță și parteneră în companie, iar cele trei fete ale noastre sunt pasionate de actorie și joacă în spectacolele noastre de copii alături de noi, îmbinăm destul de bine meseria cu pasiunea și cu timpul petrecut împreună. Bineînțeles, avem grijă să avem timp împreună și dincolo de luminile rampei. Ne-am pus asta ca prioritate, mai ales în ultimul an, când ne-am aglomerat din ce în ce mai tare.”.
Am încheiat cu o simplă întrebare – „După zeci de roluri jucate, câți Axel sunt astăzi în tine?”. Parcă citând teoria Artei Actorului, mergând pe urmele lui Cojar, Axel a răspuns succint – „Toți!”. Și, cu adevărul pe buze, am plecat reflectând asupra tuturor celor din jur și a valențelor multiple pe care le deținem fiecare. Axel, Ion sau oricum i-ar mai spune, e tot același cu micul Alexander Tudor Mustață, doar că într-o altă ipostază a vieții.
Autor: Denisa Crăciun
Editor: Andrei Rosz
Concept Grafic: Dragoș Dumitru
